devreme

te joci cu spațiul și cu timpul

le răsucești și le-ntorci

până ce marginile se-ating

plutești în ochii mei ca o lacrimă

prin care văd lumea schimbată

respirația o trage în sine

și o trimite în Dumnezeu

apoi o soarbe nouă

cubul de gheață se topește încet

în paharele înalte

depresia de caniculă croșetează

cu încetinitorul firul poveștii

în care ținem de un colț

cămașa lui Hristos

toate personajele dramei

trec prin camera secretă

să strângă la piept

ce au mai de preț