luni, 17 aprilie 2017

Scriptură și Isihasm (7)


Dumnezeu spune prin gura Proorocului Isaia: „liniştea şi nădejdea sunt vârtutea voastră” (Isaia 30, 15) și, de asemenea „pacea va fi lucrul dreptăţii, roada dreptăţii va fi liniştea şi nădejdea în veci de veci” (Isaia 32, 17). „Fă-mi binele acesta în Domnul; linişteşte inima mea în Hristos!” este rugămintea Sfântului Apostol Pavel din Epistola sa către Filimon (Fil. 1, 20). Iar romanilor le cere rugăciunile: ca să vin la voi cu bucurie prin voia lui Dumnezeu şi să-mi găsesc liniştea împreună cu voi” (Rom. 15, 32). Iisus Hristos potolește dezlănțuirea stihiilor creației, atunci când, „sculându-Se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare” (Marcu 4, 39), arătând că taina isihiei dumnezeiești liniștește suspinul, zbuciumul și tulburarea întregii făpturi. Liniștea sau isihia divină este semnul întrepătrunderii dintre lucrarea creației și cea a lui Dumnezeu în modul comuniunii.

Florin Caragiu

Niciun comentariu: