luni, 24 aprilie 2017

Scriptură și Isihasm (21)




Rugăciunea isihastă invocă numele lui Iisus Hristos, Cuvântul întrupat „în care sunt cu­prinse şi Ce­rul şi Pă­mân­tul şi Dum­ne­zei­rea şi Crea­ţia fără ames­te­ca­re. Acest nume este ca o să­mân­ţă care de vei re­uşi să o creşti se face Po­mul de Muş­tar de care vor­beş­te Evan­ghe­lia”, ne spune părintele Ghelasie în „Memoriile unui Isihast” (vol. 1, Platytera, 2005; cf. Luca 13, 19).
Sporirea duhovnicească este taina prezenței lucrătoare în firea creată a Cuvântului și a Duhului Sfânt întru care rodește, ca de la sine (dată fiind alcătuirea iconică a creației și tinderea chipului către Arhechip), împărăția lui Dumnezeu: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ, și doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el. Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic” (Marcu 4, 26-28).
Grăuntele de muștar este chipul potențialului logosic al creației, a cărui activare prin comuniunea cu Dumnezeu duce la improprierea de către făptura creată a lucrării dumnezeiești: „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17, 20).

Florin Caragiu


Niciun comentariu: