Scriptură și Isihasm (18)

Dumnezeu i-a arătat Proorocului Moise slava Sa; „pentru credinţa şi pentru blândeţea lui l-a sfinţit; l-a ales pe el din toţi muritorii, l-a făcut să audă glasul Său şi l-a băgat pe el în norul de pe munte” (Isus Sirah 45, 4-5). Schimbarea la Față a lui Iisus Hristos înaintea ucenicilor Săi pe muntele Tabor a trezit în inima ucenicilor o dorință nespusă de a înveșnici clipa: „Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una” (Matei 17, 2-4). Această atracție irezistibilă a slavei dumnezeiești o trăiește spiritul uman atunci când se apropie de Dumnezeu cu credință și cu acea dragoste ce dă consistență autentică vieții, întrucât „de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt” (I Cor. 13, 2). Poruncile dumnezeiești însele au ca esență dragostea, căci „ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică” (I Tim. 1, 5). Căutarea isihiei prin invocarea numelui lui Iisus Hristos exprimă tocmai această dorință de a face lăcaș în inimă Domnului, pentru a respira fără încetare prezența Lui, întru care „bine este să fim noi aici”.

Florin Caragiu