vineri, 3 martie 2017

Școala Martiriului (86)


Sfânta Scriptură ne înfățișează taina prezenței în viața noastră a îngerilor lui Dumnezeu, ce ne susțin în momentele noastre de cumpănă. Spune psalmistul: „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei” (Ps. 33, 7). Și: îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale” (Ps. 90, 11). Proorocul Ieremia adeverește la rândul său cuvântul Domnului: „îngerul Meu cu voi este; El este cel care va purta grijă de viaţa voastră” (Ierem. 1, 6). Schimbarea minții (metanoia) unui om aduce bucurie îngerilor lui Dumnezeu (Lc. 15, 10). Sfântul Apostol Pavel îi numește pe îngeri „duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii” (Evr. 1, 14). În pătimirile lor, sfinții martiri au împropriat rugăciunea lui Iisus, ce a devenit astfel paradigmatică pentru atitudinea creștină în fața marilor încercări ale vieții: „Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă” (Lc. 22, 42). Paradigmatică este și prezența îngerului ca urmare a rugăciunii: „Iar un înger din cer s-a arătat Lui şi-L întărea” (Lc. 22, 43). Îngerul însoțește în pustie pe poporul lui Dumnezeu în chipul unui stâlp de nor (Ieș. 14, 19), stinge văpaia din cuptorul pătimirilor: „Iar îngerul Domnului s-a coborât la Azaria şi la cei trei prieteni ai lui în cuptor şi a stins văpaia” (Cântarea celor trei tineri 25), se înalță cu flacăra jertfei la cer (Judec. 13, 20), se arată în rugul  aprins ce nu se mistuia, preînchipuind pe Hristos (Ieș. 3, 2). Îngerul ne este trimis înainte să ne păzească pe cale și să ne ducă în pământul făgăduinței (Ieș. 23, 20), care este modul vieții transfigurate prin părtășia la iubirea Sfintei Treimi. Îngerul răstoarnă așezarea omului vechi, tulburând modul de viață egoist, apa preconcepțiilor și deprinderilor ce ne înstrăinează de Dumnezeu, astfel încât conștiința să poată primi lumina vindecătoare a harului divin (vezi In. 5, 4). Cutremurul ființei în fața celui minunat (Judec. 13, 18) este o presimțire a tainei învierii, al cărei vestitor e îngerul Domnului: „Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei” (Mt. 28, 2).

Florin Caragiu 



Niciun comentariu: