vineri, 20 ianuarie 2017

Școala Martiriului (77)




„Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului” (Mt. 10, 23). Raportarea la momentul de probare a credinței cere un discernământ duhovnicesc al evitării luptei până la momentul când sufletul este pregătit de sus pentru înfățișarea în priveliștea mărturisirii/martiriului – pregătit prin însăși simțirea prezenței lui Iisus Hristos ce întărește sufletul cu dumnezeiască putere. În acel moment de grație, excesul de prevedere înseamnă pur și simplu ispitire și sminteală, afundare în nisipul mișcător al necredinței, cu alte cuvinte a nu cugeta cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (cf. Mt. 16, 23). Însă a te arunca într-o luptă fără a fi depășit lăuntric prin iubire logica luptei înseamnă a te expune răului molipsitor. Nu întâmplător, sunt multe cazuri de oameni care mânați de ideea dreptății au declanșat revoluții ce s-au dovedit purtătoare mai apoi ale unui spirit sângeros ce a multiplicat răul social (creând o adevărată epidemie colectivă a neîncrederii și urii), în loc să-l împuțineze.

Florin Caragiu 



Niciun comentariu: