„Când
vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc
vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului” (Mt. 10,
23). Raportarea la momentul de probare a credinței cere un discernământ
duhovnicesc al evitării luptei până la momentul când sufletul este pregătit de
sus pentru înfățișarea în priveliștea mărturisirii/martiriului – pregătit prin
însăși simțirea prezenței lui Iisus Hristos ce întărește sufletul cu
dumnezeiască putere. În acel moment de grație, excesul de prevedere înseamnă
pur și simplu ispitire și sminteală, afundare în nisipul mișcător al
necredinței, cu alte cuvinte a nu cugeta cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale
oamenilor (cf. Mt. 16, 23). Însă a te arunca într-o luptă fără a fi depășit lăuntric
prin iubire logica luptei înseamnă a te expune răului molipsitor. Nu
întâmplător, sunt multe cazuri de oameni care mânați de ideea dreptății au
declanșat revoluții ce s-au dovedit purtătoare mai apoi ale unui spirit
sângeros ce a multiplicat răul social (creând o adevărată epidemie colectivă a
neîncrederii și urii), în loc să-l împuțineze.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu