Școala Martiriului (63)

Cartea lui Iov constituie o imagine a revoltei dreptului în fața nedreptăților istoriei actuale a lumii. Practic, Iov este lovit din toate părțile, deposedat de tot ce avea și de cei dragi ai săi și în cele din urmă lăsat pradă suferințelor celor mai cumplite, fără să știe de ce i se întâmplă toate acestea, fără să înțeleagă că trece prin proba martiriului spre vădirea credincioșiei sale. Prietenii săi căutau pricina nenorocirilor în eventualele lui păcate, dar Iov l-a interpelat pe Dumnezeu din curăția inimii sale, fără să se lepede de El, ci doar mărturisindu-și durerea inimii pentru îngăduința dumnezeiască ca acele lucruri să i se întâmple, în pofida vieții lui drepte. Copleșit de inscrutabila iconomie divină, Iov Îl cheamă pe Dumnezeu la o întâlnire față către față, anticipând venirea și pătimirea lui Hristos în trup. Și totuși, revolta lui Iov nu i s-a făcut pricină vrăjmășiei cu Dumnezeu, ca în cazul îngerilor căzuți. Aceasta pentru că voința, gândirea și simțirea lui au continuat, chiar și bulversate fiind, să reflecte și să fie guvernate de lumina conștiinței. Revolta minții este copleșită la Iov, la fel ca în cazul oricărui drept ce se confruntă cu nedreptățile istoriei, de tinderea nestăvilită spre Dumnezeu a conștiinței, de atracția chipului dumnezeiesc ce strălucește în adâncul ființei, neocultat de vălurile patimilor. Înclinând de partea conștiinței, în pofida frământării cugetului, Iov a binecuvântat numele Domnului, așteptând să primească de la El înțelegerea cea mai presus de înțelegere. Și, în fond, aceasta e provocarea esențială ce ni se descoperă în tabloul vieții lui Iov: supunerea minții și a rațiunii față de conștiință și față de taina dumnezeiască necuprinsă de înțelegerea omenească, în așteptarea arătării Lui față către față, a prezenței ce va copleși toate pierderile, lipsurile și neînțelesurile.

Florin Caragiu