joi, 29 decembrie 2016

Școala Martiriului (62)




Lupta lui Iacov cu îngerul surprinde printr-o schimbare a motivației confruntării: nu este o luptă pentru anihilarea sau subjugarea Celuilalt, ci pentru binecuvântarea din partea Lui (vezi Fac. 32, 24-30). Acesta este și sensul nevoinței creștine: măsurarea forțelor cu Cel minunat, a cărui vedere la față dăruiește mântuirea. Paradoxal, în lupta lui Iacov cu îngerul semnul biruinței este rana de la coapsă, indiciul unui destin purtător de cruce, care asumă cu dragoste și compasiune fragilitatea și vulnerabilitatea lumii. Dar chiar și în confruntarea cu aproapele noblețea și sfințenia umană câștigă un cuvânt bun, de respect și prețuire din partea oponenților. Aceasta pentru că aproapele, fie el și vrăjmaș, e cuprins în intenționalitatea comunională ce dezamorsează lăuntric conflictul finalităților. Iubirea de vrăjmași (Mt. 5, 44; Lc. 6, 35) exprimă aceeași transformare a logicii adversative într-o logică iconică, printr-o armonizare a voinței, simțirii și gândirii cu intenționalitatea euharistică a conștiinței.

Florin Caragiu


Niciun comentariu: