vineri, 23 decembrie 2016

Școala Martiriului (53)



Se spune că ajungi să cunoști mai bine pe cineva atunci când câștigă un lucru important sau atunci când îl pierde. Euforia câștigului sau debusolarea pierderii pot afecta echilibrul interior al unei persoane, făcând-o să neglijeze faptul că dincolo de orice câștiguri sau pierderi stă darul neprețuit care este chipul lui Dumnezeu pecetluit pe ființa creată, și a cărui taină este invariantă la suișurile și coborâșurile destinului. Putem ajunge la maturitatea duhovnicească abia atunci când nu ne mai afectează lăuntric aceste câștiguri sau pierderi, când conștiința noastră le receptează ca pe niște încercări menite să ne sensibilizeze și să ne permanentizeze stabilitatea în bine.

Florin Caragiu 



Niciun comentariu: