luni, 12 decembrie 2016

Școala Martiriului (48)


Actele sfinților martiri sunt însuflețite de o viziune mystagogică asupra existenței, pentru care Biserica, cosmosul și ființa umană au o constituție iconică, ceea ce implică o responsabilitate a părții față de întreg și a sinelui față de alteritate. La fel cum starea de sănătate a fiecărei părți și a fiecărui organ al unui corp depinde de toate celelalte și le influențează pe toate celelalte, tot astfel conștiința umană poartă în sine responsabilitatea față de toate celelalte ființe, atât din trecut, cât și din prezent și din viitor. De aceea fiecare gând, fiecare cuvânt și fiecare gest contează în iconomia mersului lumii. Cu această conștiință, sfinții martiri au refuzat orice desolidarizare, fie și de formă, de Hristos, Dătătorul de sens și chip, Care desăvârșește și sfințește creația în Trupul Său tainic.

Florin Caragiu



Niciun comentariu: