marți, 6 decembrie 2016

Școala Martiriului (42)



Pregătirea pentru martiriu/mărturisire duce la schimbări în calitatea actului conștient, traduse printr-o lectură a lumii și a întâmplărilor lumii în lumina iconomiei divine. Firele istoriei personale și universale se împletesc într-o textură a înțelegerii ce reține căldura dragostei și purtării de grijă dumnezeiești. De aceea, reacțiile umane sunt echilibrate și străluminate de această vedere în profunzime a lumii și finalității ei. Bucuriile pământești sunt temperate (dar și, paradoxal, adâncite) de luciditatea și realismul unei priviri ce realizează cu tristețe (în)depărtarea lumii de Dumnezeu, iar durerile pământești sunt temperate și alinate de simțământul apropierii personale de Hristos, de dulceața darului lăuntric al Sfântului Duh, de bucuria îmbrățișării de taină a Tatălui Ceresc.

Florin Caragiu



Niciun comentariu: