Școala Martiriului (39)

Un aspect esențial al stării în hotarul veșniciei care este martiriul îl constituie legătura cu cei mutați dintre noi. Cei care și-au sfârșit viața pământească nu sunt șterși cu buretele din conștiință, ci îi resimțim ca suflete vii, așa cum au fost creați de suflarea Dumnezeiască. Viața actuală e astfel o verigă între viața înaintașilor noștri și cea a urmașilor noștri. De aceea avem o dublă responsabilitate, pe de o parte față de cei ce ne-au precedat, să rodim ceea ce ei au semănat, să ducem mai departe binele făcut de ei, și în același timp să oprim urmările păcatelor lor și să transfigurăm aceste moșteniri genetice prin darul și harul lui Dumnezeu, pe de altă parte, față de urmașii noștri, să le dăruim o zestre bună și sfințită prin viața noastră virtuoasă și sporită în dragoste, și să ardem în noi înșine prin pocăință, mărturisire și îndreptare toate dobândirile păcătoase, pentru a nu-i împovăra prin transmiterea unui memorial nociv. Sfinții martiri s-au păstrat neclintiți în mărturisirea credinței lor având înainte norul de mărturii ale înaintașilor, și legătura vie a sfințeniei între Biserica cerească și cea pământească i-a întărit permanent, făcându-i mai tari decât orice chinuri. De asemenea, au fost impulsionați de datoria sfântă de a ține aprins și a răspândi mai departe în lume focul pe care Hristos a venit să-l arunce pe pământ (Lc. 12, 49), ca o zestre suprafirească neprețuită pentru toți cei ce vor urma.

Florin Caragiu