duminică, 27 noiembrie 2016

Școala Martiriului (29)



În încercarea martiriului există două tipuri de curse psihologice, care i-au făcut pe mulți să piardă cununile nevoinței. Prima dintre ele este fățărnicia maximalistă. Îți propui un scop nobil sau măreț, pornești pe drumul spre el, dar nu numai că trădezi acest scop prin faptele tale, ci te porți ca și cum totul ar sta numai în vorbe, nu și în fapte. Mulți dintre cei atinși de acest comportament, chiar dacă s-au avântat în a mărturisi despre Adevăr, au clacat în fața martiriului, lepădându-se de teama chinurilor.
A doua cursă psihologică e reprezentată de fățărnicia minimalistă. Unii oameni manifestă un dispreț suveran față de orice idee nobilă sau scop nobil, de teama să nu cadă în fățărnicia maximalistă. Ei își concentrează energia și atenția pe faptele ce le stau înainte, refuzând o perspectivă mai cuprinzătoare și o viziune mai largă care să dea sens vieții lor, evitând tot ceea ce nu e tangibil în mod imediat. Prin aceasta își refuză sau își îngustează drastic orizontul înțelegerii, lipsindu-se de motivația înaintării în orizontul desăvârșirii. În realitate, chiar dacă un scop e greu de atins sau chiar imposibil de atins cu puterile proprii (să nu uităm, totuși, cuvântul Scripturii că lucruri cu neputință la om sunt cu putință la Dumnezeu), orientarea spre el și înaintarea în direcția lui pot fi extrem de benefice, oferind prilejul unor împliniri remarcabile și chiar realizării de sine pe parcursul drumului lung și anevoios. De regulă, fățărnicia minimalistă te oprește să faci chiar și un prim pas în direcția martiriului/mărturisirii.

Florin Caragiu



Niciun comentariu: