joi, 8 septembrie 2016

Frumusețea lucrurilor ultime (87)


Problema simțului critic este una foarte spinoasă. Fără el nu poate exista discernământul, însă manifestat în exces generează un mediu psihic acid, coroziv, ce poate trezi în cei din jur reacții de respingere, mecanisme de apărare și contraatac ce pot distruge comunicarea.
Atunci când ne exercităm simțul critic față de alte persoane, se întâmplă să nu putem închega un dialog rațional, coerent, ci asistăm la blocaje și rupturi în comunicare ce ne atenționează asupra faptului că problema ce se cere depășită este una mai profundă decât pot sonda analizele și argumentele noastre logice.
De aceea, singura modalitate de a nu opera cu ajutorul criticii incizii vătămătoare este de a o folosi cu măsură, cu discreție, cu menajamente față de cei din jur, cu tact, cu îngăduință, cu smerenie și dragoste, acoperind pe cât posibil greșelile celuilalt și punând umărul personal la îndreptarea situației pe un făgaș bun.
Așadar, pentru a nu cădea pradă duhului contrazicerii care blochează iremediabil comunicarea, avem nevoie să aplicăm discernământul însuși simțului nostru critic și să alegem modul, timpul și locul cele mai favorabile (virtutea răbdării e aici esențială!) pentru ca aplicarea lui să aibă valențe vindecătoare, recuperatoare, integratoare.
În nici un caz să nu socotim că pura sa exercitare ne conferă vreun merit, indiferent de calitatea actului nostru de conștiință, sau de gradul de implicare iubitoare.

Florin Caragiu




Niciun comentariu: