De multe ori, atunci când simțim că pierdem
pământul de sub picioare intrăm îndată în panică și curând ne trezim dați peste
cap de întâmplările vieții. Un bun exercițiu pentru a face față unor asemenea
presiuni fără a-ți pierde cumpătul îl constituie deprinderea unor activități
prin care îți însușești capacitatea de a-ți menține echilibrul și înaintarea în
condițiile unui mediu lipsit de fermitatea unui suport sigur, și mă gândesc
aici în primul rând la înot.
Trebuie să-ți folosești în mod coordonat
toate membrele trupului pentu a-ți păstra echilibrul în apă, la fel cum, mai
general, pentru a-ți păstra echilibrul în viață ai nevoie să-ți întrebuințezi
în mod coordonat trupul, sufletul și duhul, primind în conștiința ta și urmând
iluminările harului divin.
Înotul ne mai învață o lecție de primă
însemnătate. Să înfrângi rezistența apei nu prin forță brută, ci prin mlădierea
mișcărilor trupești și acordarea lor la extinderea minții și la adierile
harului. Esența tehnicii stă tocmai în acordul fin realizat între trup, minte,
suflet și duh, continuat în folosirea instrumentului ce devine ca o prelungire
a trupului, pliat aproape organic pe intenționalitatea simfonică a medierii
omului între creație și Dumnezeu. Este ca o prefigurare a modului în care, după
înviere, în universul eshatologic se va realiza acordul fin între spirit, trup
și natură, în icoana filiației logosice.
În icoana „Pogorârii la iad” vedem cum
dreapta lui Adam, pasivă, inertă, este apucată și trasă cu putere dumnezeiască
de Hristos cel înviat, în timp ce mâna stângă arată activ și expresiv spre Mântuitorul.
Prima mână închipuie neputința salvării
autonome (la om învierea este cu neputință), nevoia de ajutor dumnezeiesc
pentru a trece pragul dintre moarte și viața veșnică (cele cu neputință la om
sunt cu putință la Dumnezeu). Cea de-a doua mână închipuie aplecarea voii
omului, intenția sa de unire cu voia dumnezeiască, ca o condiție de
posibilitate a actualizării libertății sale în direcția mântuirii, a unirii
intenționale și, prin harul Duhului Sfânt, actuale cu Dumnezeu, ca participare
la taina învierii lui Hristos.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu