miercuri, 29 iunie 2016

Frumusețea lucrurilor ultime (21)



Esența vieții este darul. Dragostea de viață este amplificată de atracția față de chipul ei mai presus de fire, ce îi stimulează din adânc devenirea. Să ajuți o ființă cu adevărat înseamnă să îi faci acel dar care s-o motiveze profund, s-o întărească și s-o impulsioneze lăuntric pentru a răzbi în lupta cu greutățile vieții și adversitățile destinului.
Gestul de dăruire se poate constitui ca o punte ajutătoare pentru depășirea rupturilor și blocajelor pe care le resimte o ființă în economia vieții. Uneori distanța între cădere și ridicare este surmontată prin harul unui mic dar, care poate avea însă o relevanță uriașă, încredințănd prin căldura purtării de grijă că nu ești părăsit, că poți face însoțit următorul pas atunci când puterile exterioare și interioare par ca și paralizate.
Puterea eliberatoare a darului e uimitoare. Faptul că există cineva căruia îi pasă de tine, care sacrifică și investește din timpul și din bunurile lui și din viața lui însăși pentru tine, care, mai mult, e interesat de ceea ce ți se întâmplă și eventual primește cu recunoștință la rândul lui darul tău, sau gândul tău bun, te remontează, te înviorează sufletește, te face să simți că ai pentru ce să mai trăiești,
Darul e ca o teoremă de prelungire a dragostei de viață, avându-și sursa în însuși darul vieții, care înseamnă în sine o capacitate de participare la taina dumnezeiască, cu valențele ei euharistice.

Florin Caragiu



Niciun comentariu: