Rugăciunea
este cufundarea (botezul) gândirii în taina intersubiectivității Divine. Prin
rugăciune se descoperă motivațiile intersubiective profunde ale rațiunii, consistența
ei dialogică. De aceea, prin rugăciune gândirea capătă, în virtutea empatiei, adâncime și armonie polifonică.
Câștigând
în responsivitate, modul de a gândi își pierde caracterul liniar și reductiv,
manifestând tendința de cuprindere de jur-împrejur a realității contemplate, de
amplificare a sa prin investiții semnificative ce țes imaginea realității cu
firul de aur al intersubiectivității.
Rugăciunea
realizează imersia gândirii în acel mediu translucid care lasă să apară lumina
transcendentală a conștiinței. Întoarcerea feței de la această lumină este
reflexul ce ne descentrează spiritual, generând o derivă, un mal de vivre, un simțământ de ratare a
țintei ce nu poate fi compensat de nici o satisfacție mundană.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu