În
volumul “ghilotina cu miros de scorțișoară” (ed. Integral, 2014), Sorin
Lucaci “mai câștigă o luptă cu necunoscutul din noi”. Vietate “pe cale
de dispariție”, poezia e un receptacul al descoperirii, al apocalipsei:
“moartea mea nu mai este de mult moartea mea / doar ochii mi-au rămas ca
niște tăciuni aprinși / să mai pot prinde într-un colț al verandei /
acest sfârșit de lume”. O lume frământată de melancolie, în fața
panoramei existențelor ce “se suprapun încet unele peste
altele / formând interminabile turnuri babel”, sau a unui timp când
“totul era așa ca un fel de rostogolire / peste altă rostogolire”. În
aceste condiții, poezia are forța unui “exercițiu de supraviețuire”, în
cursul căruia reliefului textual mișcat de eros i se pot asocia
nebănuite valențe cathartice: “aș vrea ca dimineața să aibă forma
sânilor tăi / să deschid ușa sufrageriei și aburul cafelei să-mi
șoptească bine ai venit / apoi seara să prindă contur și să ia forma /
volkswagenului tău roșu / să stau lângă tine pe canapeaua extensibilă de
două locuri / fără teama de a deveni ridicol / cum aș sta sub umbra
unui cireș japonez / să deschid cu sfială o carte / din care cineva
să-mi spună / Ridică-te! Ia-ți patul și umblă”.
Florin Caragiu
În
poemele Ancăi Mizumschi, întrebarea despre pierdere, despre „cum e să
pierzi un război, / cum e să pierzi toate războaiele” nu are alt răspuns
decât apelul la intersubiectivitate, fiind reorientată către o
rearanjare finală a umbrei – touchscreen apocaliptic – la sânul iubirii.
Numele „scris cu negru” şi „tăiat cu o dungă roşie” apare ca un
indicator al capătului de drum, al limitei în care poezia înfăşoară
lucrurile unul în jurul altuia, reconectându-le după o logică a
interiorităţii reciproce, topind şi mixând culorile lumii în „lacrima
arsă”.
Florin Caragiu
La Adrian Suciu regăsim filonul expresionist sub forma unui amestec de durere și plăcere, vid și plin, extincție și exaltare, luând chipul unei răvășite frumuseți.
Florin Caragiu
Florin Caragiu
La Adrian Suciu regăsim filonul expresionist sub forma unui amestec de durere și plăcere, vid și plin, extincție și exaltare, luând chipul unei răvășite frumuseți.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu