marți, 20 ianuarie 2015

Serile Sinapsa cu Ioana Greceanu, Doina Ioanid și Alexandru Mica. Prezentarea volumului "Lumina ultimei zile" (poezie flamandă contemporană) (Casa de Editură Max Blecher, 2014).

Loc în care totul e penetrat de influxuri nervoase, în care “viața se rupe și se repară singură cu blândețe”, poezia Ioanei GRECEANU defilează cu neliniștea “proprie tuturor lucrurilor în fața neantului”, făcând să vibreze supercorzile existenței de nostalgia unei limbi antecesoare Turnului Babel. În punctele nevralgice se developează intimitatea, “foamea de lucruri palpabile” pe fundalul imaginii levitânde a morții dinainte de trezire sau/și a trezirii dinainte de moarte.

Florin Caragiu

S-a spus despre prozo-poemele Doinei IOANID că sunt “înluminiuri gen Rimbaud, un fel de tapiserii verbale cu substrat biografic, dar şi cu inserturi suprarealiste” (Mircea Cărtărescu). Detaliile expresive, contururile întâmplărilor apar livrate nu fără senzația unui anume “vertij în gaura neagră a timpului” (Cristina Ispas), spre care sângele se trage “ca un râu în matcă”. Atmosfera este una de intimitate ușor amuzată, ușor dezabuzată, în delta memoriei în care se varsă râul neîntors al vieții.

Florin Caragiu

Niciun comentariu: