de la o vreme tot încerci să-ți aduci aminte ceva.
te plimbi așa, fără țintă, pe străzile
aglomerate
până ți se-nghesuie una în alta mintea
și inima.
filmul vieții se derulează lent înapoi,
nu mai legi în propoziții cuvinte:
le repeți ca pe numele tinerei mame
care vine spre tine cu un obraz în umbră.
părul ei flutură pe claviatura timpului
și ca un apus, ca un răsărit, gândul că puteam
și să nu fim. ceilalți n-ar fi observat lipsa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu