sola vita

privilegiul tău: accesul la propriile dureri.

lumina reflectată de ele

provoacă o senzaţie de fugă.

viaţa trage de timp –

ai nevoie de viteză să recuperezi clipa.

ieşi din apă sigur pe priceperea ta

de a încetini gândul

cu impresii unice şi obscure.

te înfăşori cu un prosop moale

pe şezlongul cu pete de sare / de soare.

o zgaibă face din spaţiu o conversaţie cu un prieten

despre ce înseamnă să cunoşti roşul

evitând definiţia lui.

nimeni nu-ţi poate spune cum să tragi linia

între imagini şi lucruri

peste lacuna spre care converg explicaţii.

spargi crusta convenţiei:

noţiunile pe care le ştii te pot amăgi –

nu le poţi izola,

nici tu nu te poţi închide în istoria scrisă.