duminică, 23 februarie 2014

Jurnal de seară (16)





„Gustaţi şi vedeţi” că bună este dragostea... Pentru a ieşi din cercul vicios al modului antagonist de fiinţare, nu ajunge să cercetezi dragostea „din afară”. Dacă o faci şi rămâi spectator, vei avea tendinţa de a face din ea un „pol” de putere pe această scenă a raporturilor conflictuale necesare. De aceea, trebuie să guşti din dragoste pentru a o înţelege. Modul dragostei nu obiectifică realitatea, ci o face co-subiect al trăirii personale. De aceea, dragostea stimulează în mod fericit actul imaginativ, dându-i o consistenţă iconică.
Obiectificarea realităţii urmează necesar unui mod de gândire care are la bază separaţia disjunctivă şi opoziţia dintre eu şi alteritate. De aceea este nevoie de o schimbare a minţii (metanoia) pentru a participa la realitate din postura nu de centru de putere şi utilizator sau consumator al ei cu revendicări de exclusivitate, ci ca partener de dialog şi co-părtaş la darul dumnezeiesc al vieţii.
Realitatea înţeleasă în condiţia ei euharistică este gustată din „paharul mântuirii”, adică din simţurile resetate pe coordonatele desăvârşirii. Secţiunile de realitate decupate de simţuri nu mai sunt combinate după o logică a dominării ei de către eul cunoscător, a dominării absolutiste a întregului de către parte, a dictaturii părţii asupra întregului, dacă putem spune aşa.
Devenită un act al dragostei, cunoaşterea realităţii investeşte realitatea cu calitatea de împreună-subiect al propriei lucrări. Astfel, câştigând în consistenţă dialogală, calitatea noastră de subiect al realităţii se întăreşte pe măsură ce renunţăm la dreptul nostru de proprietate asupra realităţii, la dreptul nostru de a o ţine în sclavie, şi o eliberăm, prin dragoste, împărtăşind cu ea, printr-o autentică revoluţie a modului de a gândi asupra-i, moştenirea de subiect şi demnitatea filială provenind din pecetea dumnezeiască a vieţii. 

Niciun comentariu: