marți, 28 august 2012

început de toamnă



în faţa bisericii
e o boltă cu viţă de vie.
când ies şi când intru
iau câţiva struguri:
au gustul tăcerii tale
şi-al toamnei care m-a izbit azi
cu aeru-i înăsprit
şi rugina lunecând în priviri –
nimic nu mai e din ce-a fost.

şi noi vorbim
despre penajul rândunelelor
ascuţit în răcoarea serii
şi despre străzile
pe care vom rătăci în călătorie –
ne vor reţine cu pulberea lor fină
şi-n strane vor duce
mirarea unui mal plutitor
la răscruce de ape.

2 comentarii:

stefan.s spunea...

struguri,
randunele,
biserici
si rascruci de ape...
cred ca aveti un suflet frumos,
domnule poet!

ce sa fie sufletul?
ma intreb si va intreb...
nu poate fi decat oglinda
care reflecta realitatea
asa cum este ea!

realitatea asta e:
imi place cum scrieti.
spor la scris!

Florin Caragiu spunea...

Multumesc mult!