sâmbătă, 18 decembrie 2010

Despre debut în literatură














În perioada 24-26 iunie am participat la cea de-a V-a ediţie a Colocviului Tinerilor Scriitori, organizat de Uniunea Scriitorilor din România, Consiliul Judeţean Alba, Filiala Alba-Hunedoara a USR, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, Revista „Discobolul”, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia şi Primăria Municipiului Alba Iulia. Tema dezbătută a fost cea a debutului în literatură. Au participat ca invitaţi speciali Nora Iuga şi Octavian Soviany. Al treilea invitat special, Ion Cucu, nu a putut ajunge personal, din anumite motive obiective, însă a trimis un material documentar spre vizionare. După cum s-a anunţat şi pe site-ul dedicat evenimentului, s-a discutat despre mai multe aspecte legate de debut, precum: Sfaturi practice şi situaţii concrete; Cum e aşteptat/ girat/ promovat debutul?; Cum e văzut/ revăzut/ asimilat debutul?; Tipurile de debut; Debutul şi complexele lui; Debutul la liber. Cartea plătită şi “demonetizarea” debutului; Despre debutul individual şi cel colectiv; Premiile debutului şi rolul lor în literatura personală. În continuare, voi prezenta câteva consideraţii proprii legate de tema manifestării.
Debutul în literatură şi în general în lumea artei dă seama de măsura şi de modul implicării vocaţionale a debutantului. Debutul artistic e firesc legat de vârsta „primelor iubiri”, s-ar spune, prin disponibilitatea proprie tinereţii în general de a fi cu inima, dar şi cu condiţia psiho-socială mai apropiată de copilăria fără griji decât maturitatea împovărată de responsabilităţi sociale şi profesionale, mai apropiată biologic aşadar de trăirea energică şi dezinteresată a unui ideal.
Puternic impulsionat de energia juvenilă, acest debut prezintă totuşi un risc: acela al unei combustii de talent rapidă şi fără urmări. Dacă inspiraţia rămâne cantonată în cadrul psiho-biologic care a favorizat-o, riscă să îmbătrânească o dată cu timpul şi astfel să nu poată atinge dimensiunea esenţială a tinereţii spirituale şi pe cea a devenirii calitative continue. Majoritatea debuturilor sunt de aceea, cum s-a spus, asemeni sutelor de catarge eminesciene, care promit dar nu confirmă.
Există, de altfel, debuturi timpurii şi debuturi târzii, meteori culminanţi care se sting rapid şi apusuri posibil mai luminoase decât răsăriturile. Arta nu este o meserie sau o profesie, ci mai degrabă un dar venit de sus; cui şi când i se dă şi mai ales cum poate fi păstrat şi înmulţit acest dar e greu de prezis.
Pe lângă criza valorilor, la nivel de producere a lor, pe care o traversăm, se poate remarca faptul că există şi o criză a receptării şi chiar a receptării critice propriu-zise. Aproape că judecăţile de valoare ţinând de sfera esteticului s-au eliminat din actul critic. Se judecă în termeni extra-estetici, alcătuind golaveraje ce ţin mai degrabă de criteriile sportului de performanţă: s-a lovit tare, impactul a fost visceral, cuvântul dur a şocat, s-a dat KO, a existat agresivitate, etc.
Asistăm în literatura contemporană, desigur, nu acoperind toată aria ei, la o tendinţă de „manelizare” a mesajului, la o cedare faţă de primul instinct („reacţia amânată” ca premiză a producerii noutăţii estetice fiind aproape exclusă).
Producţia serială impune valori de grup şi un public-ţintă care le reglează în funcţie de contextul şi de consensul pragmatic. Pragmaticul, după cum se ştie, ţine de consensul imediat, nu neapărat de sfera valorică propriu-zisă. Destui critici, din păcate, nu ajung să recepteze specificul individual, să disocieze valoric individualul. Puţine judecăţi disociative de lungă respiraţie întâlnim în cronicile literare de azi.
Nu sunt de acord că poezia a murit şi că nu se mai poate debuta ca poet. Un debut presupune noutate şi valoare asociată ei, iar creativitatea este o resursă inepuizabilă a umanului. Marin Mincu s-a referit la post-avangardismul literaturii contemporane, folosind termenul de experimentalism, cu sensul unei adevărate categorii tipologice de creaţie, ce instituie o altă atitudine epistemologică şi face din metoda experimentalistă, cum a spus, o condiţie a creativităţii agonice.
Agonalul e tentativa de captare a autenticului, eliminând tot ceea ce în literaritate ţine de artificial (înţeles ca efect psihic, nu ca metodă), astfel încât se respectă necesitatea de a comunica prin litere ceea ce e mai autentic în om.
Ce înseamnă, de fapt, autentic în literatură? A conştientiza că nu se mai poate scrie şi simţi după program, după ideologii, după convenţii literare prestabilite. Asta nu înseamnă că se distruge orice convenţie, însă sursa acesteia stă în adâncimile insondabile ale vieţii. Înseamnă, cu cuvintele criticului Mincu, a ceda iniţiativa vieţii, fiinţa care duce cu sine energia mutaţiilor imprevizibile. Minimalismul, maliţiozitatea, decadentismul ca interfeţe de receptare sună în sine ca nişte programări artificiale, la care viaţa nu e dispusă să răspundă, şi care inhibă reacţia poetică majoră.
În debuturile recente vedem cu interes următoarea tendinţă, cum inocenţa ajunge să subversioneze decadenţa, astfel încât factorul subversiv devine pozitiv psihologic. Poeţii noi experimentează, de aceea criticul Marin Mincu a propus menţinerea judecăţii de valoare într-un orizont de aşteptare, menit să favorizeze şi să valorifice experimentul în sine, chiar dacă cvasi-eşuat estetic.

Florin Caragiu

Niciun comentariu: